Jandarmii maramureșeni s-au alăturat astăzi demersului comunității de a-l sprijini pe Gheorghe din Băsești cel căruia, în urmă cu câteva săptămâni, flăcările i-au mistuit casa, lăsându-l în miezul iernii în frig, fără hrană, îmbrăcăminte și adapost.
”Un om de bine din localitate, domnul Mărieș Daniel, a transmis presei fotografii cu situația în care se află Gheorghe și a făcut un apel către cetățeni să îl ajute. Jandarmii s-au alăturat de îndată acestui demers, s-au mobilizat și au cumpărat produse alimentare, dar și pături sau perne pentru a-i ține de cald noaptea. Și, fiindcă se apropie seara de Crăciun și toată lumea va avea mesele îmbelșugate, jandarmii au dorit să îi facă o bucurie și să îi pregătească masa de Crăciun. Astfel, câteva platouri cu mâncare gătită, prăjituri, cozonaci și fructe, au fost dăruite din suflet de jandarmi pentru ca și el să simtă bucuria sărbătorilor. Iar pentru săptămânile următoare, jandarmii au lăsat o sumă de bani la magazinul din sat de unde să meargă să își mai achiziționeze cele necesare.
Un om de bine i-a donat un container în care poate să doarmă și să se adăpostească de frig și ploaie”, a informat Jandarmeria Maramureș.
Gheorghe nu poate să lucreze, este bolnav, are câteva degete de la mâna dreaptă amputate și trăiește dintr-un ajutor social oferit de primărie. Atât primăria din Băsești, cât și comunitatea încearcă să îl sprijine și speră ca în viitor să reușească să îi reconstruiască locuința. Dar este nevoie de resurse. De aceea, Jandarmeria Maramureș face un apel către toți oamenii de bine care doresc și pot să fie un sprijin pentru acest om sărman, să ia legătura cu primăria din localitatea Băsești și să își ofere ajutorul. Fiecare contribuție contează.