-0.3 C
Baia Mare
joi, noiembrie 21, 2024

Jandarmii și polițiștii maramureșeni promovează comportamentul prosocial în rândul elevilor

Recomandarea editorului

Programul național ,,Ora de civilizație” a ajuns și la Sighetu Marmației
Săptămânal, în cadrul programului național ,,Ora de civilizație”, elaborat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, elevii unităților de învățământ maramureșene beneficiază de vizita jandarmilor care desfășoară o serie de activități preventiv-educative cu aceștia.

”În această săptămână, elevii sigheteni au fost cei care s-au bucurat de activitățile desfășurate de jandarmi în școlile lor, la Colegiul Național ,,Dragoș Vodă” și la Liceul Tehnologic ”Marmația” din Sighetu Marmației. Împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție și cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș, jandarmii au discutat cu cei peste 170 de elevi despre faptele antisociale și despre importanța manifestării unui comportament prosocial. Ei au aflat care sunt principalele infracțiuni prevăzute de Codul Penal, specificul răspunderii contravenționale și penale a minorului, dar și consecințele legale, sociale și morale ale săvârșirii faptelor antisociale”, transmite IJJ Maramureș.

Jandarmii și polițiștii le-au expus copiilor mai multe exemple de situații în care minorii au fost sancționați precum și urmările pe care aceste sancțiuni le-au avut asupra lor. Oamenii legii au subliniat prin aceasta importanța conștientizării repercusiunilor unor astfel de comportamente și a impactului negativ pe care acesta îl au asupra vieții personale, familiale și sociale a tânărului.

 

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri