3.7 C
Baia Mare
marți, decembrie 3, 2024

Pensiile militare, mai echitabile. O lege propusă de PNL a trecut de votul deputaților

Recomandarea editorului

Camera Deputaților a adoptat o lege propusă de parlamentarii PNL care prevede actualizarea pensiilor militare în funcție de solda sau salariul de grad ori de funcție, într-un efort de a reduce inechitățile din sistemul de pensii. Deputatul PNL de Maramureș Călin Bota a subliniat importanța acestei măsuri, considerând-o un prim pas în direcția eliminării discriminărilor pentru pensionarii militari, urmând ca drepturile pensionarilor din minerit și a celor care au lucrat în condiții grele să fie, de asemenea, analizate și reglementate.

”Proiectul de lege în cauză se află în dezbaterea comisiilor parlamentare și vom face eforturi pentru a fi adoptat în această sesiune parlamentară. Prin legea votată astăzi, îndreptăm inechitățile care există în prezent în sistem. Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de cate ori se majorează solda de grad/ salariul gradului profesional şi/ sau solda de funcţie/ salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie. În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată”, a explicat deputatul Călin Bota.

PNL a mai avut o inițiativă favorabilă pensionarilor militari. Astfel, Ministerul Finanțelor a promovat, iar Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care plafonul de neimpozitare a pensiilor militarilor crește de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.

Măsura a intrat în vigoare de la 1 octombrie, iar de ea beneficiază circa 200.000 de pensionari militari.

 

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri