leri, 13 decembrie, în jurul orei 08.00, polițiștii din Baia Mare au intervenit pentru soluționarea unui accident de circulație soldat cu rănirea unui pieton.
”Din primele verificări efectuate s-a stabilit că un bărbat, din județul Cluj, care conducea un vehicul pe bulevardul Regele Mihai 1 din Baia Mare, nu ar fi respectat semnificația culorii roșie a semaforului pietonal și ar fi surprins și accidentat un pieton angajat regulamentar în traversarea străzii. Pietonul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital, unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale. În cauză polițiștii continuă cercetările”, informează IPJ Maramureș.
Pentru prevenirea producerii altor incidente, polițiștii au amplificat în cursul zilei de ieri activitățile de verificare și control, în cadrul acțiunii BLOCADA. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.500 lei și au fost reținute două permise de conducere.