-1.3 C
Baia Mare
duminică, noiembrie 24, 2024

Polițiști maramureșeni atacați la Țicău. Trei tineri reținuți după intervenția trupelor speciale:

Recomandarea editorului

În dimineața zilei de ieri, 21 iulie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au pus în aplicare 3 mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj și distrugere. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus măsura reținerii a trei tineri, pentru 24 de ore.

Activităţile se desfăşoară într-o cauză vizând infracţiuni săvârşite în data de 20 iulie, în localitatea Țicău.

În fapt, la data menționată mai sus, la ora 1:16, o femeie a sesizat Poliția orașului Ulmeni despre faptul că fiul său a fost victima unei agresiuni fizice. La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr, victimă a infracțiunii de lovire sau alte violențe, care a fost transportat la Spitalul din Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, polițiștii au identificat alți trei tineri, din localitate, bănuiți de comiterea faptei.

Cei trei tineri au devenit recalcitranți, au adresat injurii și amenințări, agresându-i fizic pe doi polițiști care au intervenit la eveniment. De asemenea, aceștia au distrus elemente ale autospecialei cu care s-a intervenit.

Tinerii au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Activitățile de astăzi au fost realizate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmilor maramureșeni, polițiștilor din Ulmeni și cei ai Grupei Canine.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri