1.7 C
Baia Mare
joi, noiembrie 21, 2024

Premieră pentru România, în Maramureș! Primii copii cu nevoi speciale s-au înscris ieri la Althera, unicul centru de terapii alternative din țară

Recomandarea editorului

Centrul Althera este parte a proiectului transfrontalier ”Terapii alternative în Maramureș și Ivano-Frankivsk”, pe care Consiliul Județean Maramureș l-a realizat cu finanțare prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina, iar investiția se ridică la 3,5 milioane euro.

Althera este situat în Recea, lângă Baia Mare. Centrul este dotat și amenajat la cele mai înalte standarde pentru a oferi copiilor un cadru cât mai prietenos, potrivit nevoilor specifice ale celor cu dizabilități.

Althera funcționează în subordinea secției pentru sănătate mintală a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Aici există personal medical specializat pe psihologie, kinetoterapie și psihiatrie pediatrică, atât de necesar în terapiile copiilor cu nevoi speciale.

Copiii au parte aici inclusiv de terapie cu animale, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune abordări în susținerea și dezvoltarea copiilor și tinerilor cu dizabilități.

„Avem cai și câini, iar activitățile terapeutice cu aceștia se realizează în arena acoperită pe care am amenajat-o, pe lângă parcul senzorial. Primii căluți, Rita și Pinto sunt deja acasă aici, pregătiți să fie sprijin pentru copii.
Emoțiile și bucuria au fost sentimentele care au pus stăpânire pe noi, oameni din administrație, medici, copii care beneficiază aici de terapii tradiționale, îmbinate cu cele alternative, dar și părinții lor.
Mă bucur că am dat, încă o dată, un semnal puternic pe plan național și internațional de aici, din Maramureș. Fiecare membru al comunității contează, iar nevoile copiilor cu dizabilități sunt printre priorități.” – Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri