Ieri, Baia Mare i-a sărbătorit pe cei care, prin cuvântul scris, dau sens vieții noastre, ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine și să descoperim lumea cu alți ochi. Împreună cu Asociația Scriitorilor din Baia Mare, primarul municipiului Baia Mare, a luat parte la ceremonia ocazionată de Ziua Scriitorilor, parte a manifestărilor culturale ale ediției din acest an a Sărbătorii Castanelor.
”Titlul de Scriitorul Anului 2025 i-a revenit scriitorului și poetului Gavril Bâle, autor a numeroase volume de poezie și proză și un nume respectat al literaturii băimărene. Distincția vine împreună cu premiul în valoare de 2.000 de lei pe care am avut onoarea să i-l oferim. La categoria “Tânăr scriitor”, premiul în valoare de 1.500 de lei i-a revenit poetei Larisa Sonia Tudose care de curând, la doar 19 ani, și-a lansat primul volum de poezii.
Nu în ultimul rând, la categoria “Pentru întreaga Carieră”, am distins doi oameni a căror viață a fost și este strâns legată de literatura băimăreană și de promovarea valorilor noastre autentice. Florian Roatiș, critic literar, eseist și publicist, a cărui viziune și activitate a avut un rol esențial în formarea generațiilor de scriitori tineri și Ioan Dragoș, prozator și poet, un nume pe care nu avem cum să nu îl menționăm atunci când vorbim despre dezvoltarea vieții culturale a orașului nostru. În semn de respect pentru o viață dedicată literaturii, băimărenilor și municipiului Baia Mare, am avut bucuria să le ofer fiecăruia un premiu în valoare de 3.000 de lei. Le mulțumesc și îi asigur de toată prețuirea mea și a comunității noastre pe cei care, prin cuvânt, ne dau identitate, demnitate și speranță. La mulți ani tuturor scriitorilor!”, a punctat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.