Președintele PSD Maramureș, deputatul Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților i-a transmis: ”Bun-venit!” în familia social-democrată primarului din Leordina, Ioan Nistor. Prim-gospodarul din Leordina a fost primit cu brațele deschise în PSD Maramureș, pentru că a venit cu dorința sinceră de a dezvolta împreună această frumoasă comunitate.
”Cu încredere, vom lucra neobosit pentru implementarea tuturor proiectelor importante care vor aduce progres și prosperitate locuitorilor din Leordina”, a precizat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, liderul filialei județene a PSD.
Cu o istorie bogată ce își are rădăcinile încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Leordina este o comoară a Maramureșului, cu tradiții adânc înrădăcinate și o comunitate plină de vitalitate. A făcut parte din cnezatul de vale al Bogdăneștilor, unul dintre cele mai importante din Maramureș, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Faptul că primarul Ioan Nistor a ales să continue proiectele bune ale comunității în echipa PSD arată faptul că valorile social-democrate sunt cele pe care dorește să le promoveze în viitor.
”Într-un singur mandat, primarul Ioan Nistor a demonstrat că are voința, capacitatea și cunoștințele necesare pentru a aduce proiecte semnificative în Leordina. Acum, cu sprijinul deplin al viitorului executiv al Consiliului Județean Maramureș, dar și al Guvernului României suntem hotărâți să continuăm acest drum al progresului și al dezvoltării pentru binele tuturor locuitorilor. Împreună, vom face din Leordina un loc și mai frumos și mai prosper pentru generațiile viitoare. Și mergem înainte, spre alegerile locale din 9 iunie, cu încredere”, a precizat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președintele filialei județene a social-democraților.
Biroul de presă al PSD Maramureș