Partidul Social Democrat obține două noi mandate de primar în Maramureș, în urma alegerilor parțiale desfășurate duminică, 7 decembrie 2025. Ioana Rus a câștigat Primăria Șieu, iar Simion Tofei a fost ales primar în Poienile de sub Munte.
Președintele Consiliului Județean Maramureș și al PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a transmis un mesaj public în care a felicitat noii edili și a mulțumit comunităților pentru participarea la vot.
„Astăzi, două comunități dragi sufletului meu au vorbit. Și au făcut-o cu responsabilitate, cu speranță și cu credința că ziua de mâine poate fi mai bună. Alegerile s-au încheiat. S-a așternut liniștea peste emoția acestei zile. Și acum începe adevărata muncă. În aceste locuri frumoase dar atât de încercate nu mai este vreme de vorbe, ci de fapte.
Le mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot, fie că au susținut candidații PSD, fie că au ales alt drum. Fiecare vot este o dovadă de respect față de comunitate, față de oameni și față de viitor.
Simt profundă recunoștință pentru încrederea pe care oamenii au acordat-o lui Simion Tofei, primarul ales al Poienilor de sub Munte și lui Ioana Rus, primarul ales al Șieului. Oamenii le-au dat nu doar un vot, ci o parte din speranța lor, iar asta nu se trădează, nu se amână și nu se uită. Eu am respectat întotdeauna votul alegătorilor și atunci când m-a bucurat, și atunci când m-a durut. Pentru că alegătorul are întotdeauna dreptate. Și astăzi, poienarii și șieuanii au avut dreptate încă o dată.
De mâine, împreună cu administrațiile locale, cu colegii mei și cu toată echipa Consiliului Județean începem să construim drumuri, utilități și demnitate. Dar, mai presus de toate, să construim viitorul acestor comunități care merită mult mai mult decât au primit până acum. Astăzi ne bucurăm, dar de mâine, munca adevărată începe. Pentru poienari. Pentru șieuani. Pentru fiecare om care a sperat, a așteptat și a crezut.
Începem un drum nou pe care îl vom parcurge împreună și construim ceea ce oamenii așteaptă de atâta vreme: REZULTATE!”, a declarat Gabriel Zetea.
Noile rezultate întăresc poziția PSD în administrația locală maramureșeană, cele două comune fiind considerate puncte strategice pentru dezvoltarea zonelor de frontieră și a infrastructurii locale.







