Astăzi, forțele de ordine din Maramureș au declanșat o operațiune masivă împotriva traficanților de droguri. Au fost puse în aplicare 56 de mandate de percheziție domiciliară. 30 de persoane au fost duse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș.
Acțiunea a fost coordonată de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, în colaborare strânsă cu procurorii D.I.I.C.O.T.
Potrivit informațiilor obținute în urma cercetărilor, 15 persoane au fost identificate ca făcând parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în traficul repetat de droguri de mare risc. Este vorba în principal de cristal (3-CMC și 4-CMC). Acest grup ar fi desfășurat activități ilegale pe parcursul anului 2023, orientându-se în special către tineri, elevi din municipiul Sighetu Marmației și localitățile învecinate.
Pentru desfășurarea cu succes a operațiunii, autoritățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Biroului Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. De asemenea, polițiștii din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Cluj, Oradea, Suceava și Brașov.
Infomm