-1.3 C
Baia Mare
luni, decembrie 29, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

S-a crezut șmecher și acum e cercetat penal: un tânăr de 29 de ani a făcut prăpăd pe terasa unui local, încercând derapaj controlat

Recomandarea editorului

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar sub supravegherea procurorului de caz, se efectuează cercetări în vederea dispunerii măsurilor legale.

 

În fapt, la data de 28 decembrie a.c., polițiștii au identificat un tânăr de 29 de ani, care în timp ce conducea un autoturism în zona Stației CFR Vișeu de Jos, ar fi efectuat manevre de derapaj controlat. La un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autoturismul a intrat în coliziune cu terasa unui local public.

 

Verificările efectuate de polițiști în bazele de date au relevat că cel în cauză se află în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. În cauză se continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale, transmite IPJ Maramureș.

Foto: arhivă

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri