0.7 C
Baia Mare
miercuri, decembrie 11, 2024

S-a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Cinematografului Dacia

Recomandarea editorului

Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare, a semnat astăzi, 9 decembrie 2024, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, un contract de finanțare în valoare de aproape 53 de milioane de lei, destinat reabilitării Cinematografului Dacia. Procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor va fi demarată în curând, iar lucrările vor începe în aproximativ cinci luni.

La doar 3 luni de când am depus primele documente pentru a intra pe lista sinteză, am semnat astăzi contractul de finanțare în prezența domnului Alexandru Stoica, secretar de stat în Minister și a prietenului și colegului meu Gabriel Vale Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș. Vreau să le mulțumesc funcționarilor din Ministerul Dezvoltării pentru profesionalismul și promptitudinea de care dau dovadă, dar și colegilor mei din Primărie care au reușit într-un timp extrem de scurt să pună la punct toate documentele necesare, respectiv procedura de depunere a cererii de finanțare astfel încât să avem acum garanția împlinirii acestui obiectiv mult dorit de către băimăreni: primul centru multifuncțional dedicat tinerilor”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Proiectul, estimat la o valoare totală de 70 de milioane de lei, beneficiază de o finanțare de aproape 53 de milioane de lei prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat – Subprogramul pentru clădirile de interes și utilitate publică. Contribuția municipalității va fi de 17 milioane de lei, utilizată pentru câteva lucrări de interior și dotări specifice.

 

 

 

 

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri