Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș și-au primit astăzi salariile pentru luna august, potrivit unui anunț făcut de președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea. Acesta a transmis că rectificarea bugetară de la nivelul Guvernului, programată pentru această săptămână, ar urma să asigure și fondurile necesare pentru plata salariilor din luna septembrie.
„Este o veste mult așteptată pentru oamenii care au cea mai grea, dar și cea mai frumoasă misiune: aceea de a avea grijă de alții. Știu că nu este suficient și că încă luna septembrie nu a fost achitată, iar la rând urmează deja luna octombrie. Dar vreau să vă spun, din toată inima, că nu sunteți singuri”, a transmis Zetea.
Liderul administrației județene a precizat că, după finalizarea procedurilor economice, banii pentru luna septembrie ar trebui să ajungă la angajații DGASPC în cel mult două săptămâni. În paralel, Consiliul Județean va gestiona atent alte cheltuieli, pentru a putea asigura și plata salariilor pentru luna octombrie.
Gabriel Zetea a mai anunțat că, începând de astăzi, se află la București, unde va purta discuții cu ministrul Finanțelor și alți membri ai Guvernului, în încercarea de a obține fondurile necesare pentru lunile noiembrie și decembrie.
„Voi merge până la capăt cu aceste discuții, pentru că fiecare salariu întârziat înseamnă o grijă în plus pentru un om care are deja destule pe umeri. Respect profund munca celor din asistența socială, o muncă făcută din inimă, cu răbdare și compasiune”, a mai adăugat președintele CJ Maramureș.







