Azi-noapte, în jurul orei 02.50, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Târgu Lăpuș au intervenit în localitatea Dămăcușeni după ce au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că în proximitatea locuinței sale are loc un scandal în familie.
În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la imobilul indicat, iar din verificările efectuate au stabilit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat ar fi agresat-o fizic pe soția sa, iar ulterior i-ar fi adresat amenințări care i-au creat o stare de temere.
Totodată, în cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, în scopul de a aplana scandalul izbucnit între cei doi soți, a intervenit un vecin, care ar fi fost agresat fizic de soțul femeii.
Polițiștii au evaluat situația de pericol, astfel că au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, agresorul fiind obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de victimă și copiii săi.
Bărbatul agresat a refuzat însă emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Având în vedere aspectele constatate cu ocazia intervenției, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și lovire sau alte violențe, cercetările efectuându-se în continuare sub supravegherea procurorului de caz, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Îndemnăm cetățenii să sesizeze orice fapte de violență, de îndată, la numărul unic de urgență 112, transmite IPJ Maramureș.







