La data de 16 octombrie a.c., polițiștii din Baia Mare, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, au identificat un tânăr de 21 de ani, iar ulterior l-au reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
”În fapt, la data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, o femeie a sesizat poliția cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale, de unde i-ar fi sustras o geantă în care se afla suma de 4.000 de lei. În baza sesizării, polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii situației de fapt și identificării persoanelor implicate. În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 21 de ani”, transmite IPJ Maramureș.
Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză și a probatoriului administrat, ieri, 16 octombrie a.c., polițiștii, sub supravegherea procurorului, au dispus măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
Tot ieri, 16 octombrie a.c., tânărul a fost prezentat instanței, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.