22.7 C
Baia Mare
luni, septembrie 1, 2025
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Un tânăr de 19 ani a pătruns pe contrasens și a lovit un alt autoturism

Recomandarea editorului

La data de 31 august a.c., în jurul orei 23.10, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe bulevardul Regele Ferdinand s-a produs un accident rutier, soldat cu o victimă.

”Polițiștii s-au deplasat de urgență la locul faptei, iar din primele verificări efectuate a reieșit că un tânăr de 19 ani, care conducea un autoturism dinspre bulevardul Republicii înspre strada Lupului, ar fi pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr de 21 de ani. În urma accidentului rutier, conducătorul auto de 21 de ani a suferit leziuni corporale, astfel că a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Maramureș.

Ambii tineri au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului rutier și dispunerii măsurilor legale.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri