11.7 C
Baia Mare
marți, aprilie 1, 2025

Zahoránszki Brigittam deputat UDMR de Maramureș: „Noua lege oferă siguranță financiară victimelor violenței domestice”

Recomandarea editorului

Deputatul UDMR de Maramureș, Zahoránszki Brigitta, a anunțat recent adoptarea unei noi legi menite să sprijine victimele violenței domestice și ale traficului de persoane. Conform acesteia, persoanele care beneficiază de un ordin de protecție emis în favoarea lor vor putea urma, gratuit, cursuri de formare profesională, condiția fiind ca acestea să fie înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Mai mult decât atât, legea prevede și un sprijin financiar concret pentru angajatori. Astfel, firmele care decid să angajeze persoane pentru care a fost emis un ordin de protecție vor primi lunar, timp de 12 luni, suma de 2.250 de lei. Angajatorii au însă obligația să mențină raporturile de muncă cu aceste persoane pentru o perioadă de cel puțin 18 luni.

„Acest act normativ va crește oportunitățile de angajare pentru victimele violenței domestice și va contribui semnificativ la dobândirea siguranței financiare pentru acestea”, a precizat deputatul maramureșean Zahoránszki Brigitta.

Prin această măsură legislativă, victimele violenței domestice și traficului de persoane vor putea beneficia de șansa unui nou început profesional și financiar, facilitând astfel reintegrarea socială și recăpătarea autonomiei personale.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri