1.7 C
Baia Mare
duminică, noiembrie 24, 2024

Dealeri arestați, droguri confiscate: Captură impresionantă într-o acțiune fulger a polițiștilor maramureșeni. Au fost descoperite zeci de kilograme de droguri

Recomandarea editorului

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureș, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru trafic de droguri.

Astfel, la data de 16 decembrie a.c., doi bărbați, dintre persoanele cercetate, au fost prinși în flagrant delict, în timp ce dețineau, într-o locuință închiriată, aproximativ 700 de grame de canabis (droguri de risc), destinat comercializării către consumatorii din județul Maramureș.

Din cercetări a reieșit că aceștia, în perioada mai – decembrie 2023, ar fi procurat, deținut, intermediat sau comercializat direct cristal (3-CMC, droguri de mare risc) și canabis.

Totodată, un al treilea bărbat ar fi achiziționat de la ceilalți doi, atât droguri de risc (peste 200 de grame de canabis), cât și de mare risc (aproximativ 500 de grame de cristal), în scopul vânzării către consumatori, inclusiv minori, din județul Maramureș.

De asemenea, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județul Maramureș, în urma cărora au fost descoperite și ridicate 53 de kg de droguri de risc (canabis) și alte mijloace de probă.

Ulterior, cele trei persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, iar cinci persoane au fost audiate în calitate de martori.

La datele de 16 și 17 decembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 3 bărbați, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

La data de 17 decembrie 2023, cei trei maramureșeni, cu vârste cuprinse între 25 și 36 de ani, au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, Secției 3 Fărcașa, Poliției Municipiului Baia Mare și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri