Plenul Senatului a adoptat ieri proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, inițiat de senatorul Daniel Zamfir împreună cu senatorii PSD, printre care și Sorin Vlașin, senator de Maramureș. Votul a fost unul decisiv: 84 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și 4 abțineri.
„Un pas spre normalitate și echitate”
Senatorul maramureșean Sorin Vlașin a salutat adoptarea legii: „Este un pas spre normalitate și echitate în școlile din România! Alinierea la standardele europene înseamnă și o ținută decentă, care nu lasă loc discriminării, bullyingului și nu distrage atenția elevilor de la ceea ce contează cu adevărat: educația.”
Cine stabilește modelele uniformelor și cine plătește
Senatorul a explicat mecanismul de aplicare: modelele, standardele tehnice și elementele componente ale uniformelor școlare se vor stabili de Consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților. Pentru a veni în sprijinul părinților cu venituri reduse, proiectul prevede gratuitate sau subvenții pentru achiziția uniformelor.
Concluzia senatorului
Sorin Vlașin și-a exprimat convingerea privind efectele legii: „Am convingerea că uniforma școlară va face școala românească mai sigură, mai echitabilă și mai demnă pentru fiecare elev! Pentru că educația trebuie să fie despre ce știi, nu despre ce haine porți!”
























