-0.3 C
Baia Mare
vineri, noiembrie 22, 2024

Investiție majoră în Baia Mare: 152 milioane de lei pentru Complexul acvatic ”Câmpul Tineretului”

Recomandarea editorului

Primăria Municipiului Baia Mare continuă demersurile pentru realizarea primului parc acvatic din Baia Mare și Maramureș: Complexul de agrement acvatic „Câmpul Tineretului”. Zilele trecute, a fost lansată licitația publică pentru serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru realizarea acestui obiectiv de investiții. Proiectul a fost depus spre finanțare luna trecută, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-
2027, iar în acest moment se află în stadiul de evaluare. Investiția are o valoare de
152.677.360,62 lei, cu o perioadă de implementare de 36 de luni.

Am lansat această licitație publică cu clauză suspensivă, așa cum am procedat și vom
proceda în continuare cu alte proiecte de interes pe care le-am depus sau urmează să le
depunem spre finanțare, din dorința de a urgenta cât mai mult posibil realizarea lor. Vreau
ca, în momentul în care identificăm și obținem finanțările necesare, să putem a doua zi să
dăm drumul la treabă. Sunt conștient că în special acest subiect este unul sensibil pentru
băimăreni. Cetățenilor li s-a promis de 30 de ani construirea unui ștrand, fapt care nu s-a
întâmplat niciodată. Cu toate acestea, este un proiect pe care mi-am asumat să îl duc la bun sfârșit și, alături de colegii mei din Primărie, facem tot posibilul să îl punem pe linie dreaptă cât mai curând”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Promovarea și dezvoltarea sectorului turistic este una dintre prioritățile administrației băimărene actuale.

Am reușit, de curând, să obținem atestarea municipiului Baia Mare ca stațiune turistică de interes național. Este o bază pe care putem construi și care poate aduce venituri substanțiale orașului. Proiectul nostru este unul ambițios, demn de un astfel de titlu, iar realizarea lui este o necesitate. Vorbim despre o investiție de care se vor putea bucura nu doar băimărenii, ci și turiștii, pe tot parcursul anului”, a adăugat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Complexul de agrement acvatic se va desfășura pe o suprafață de 32.684 mp și va avea o capacitate de 1.500 de persoane zilnic pe perioada verii, respectiv 400 de persoane zilnic pe perioada iernii. Va cuprinde o clădire principală cu vestiare pentru vizitatori și personal, zonă de acces și administrativă, bazine și tobogane interioare, zonă de bucătărie, restaurant, grupuri sanitare, zonă de relaxare, un corp pentru depozitarea materialelor și deșeurilor, un corp de alimentație publică, un bazin de legătură interior-exterior, un bazin pentru copii, un bazin pentru adulți, un bazin de înot, o zonă exterioară amenajată pentru 1.100 de șezlonguri și scaune, cu umbrele și zone umbrite de vegetație, dar și un teren de sport pe nisip.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri