-1.3 C
Baia Mare
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Un proprietar de câini de luptă din Baia Mare, amendat drastic pentru încălcarea legii

Recomandarea editorului

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș au intervenit din nou în Baia Mare, în urma suspiciunilor legate de deținerea ilegală și necorespunzătoare a unor câini periculoși. Aceștia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe raza municipiului Baia Mare, un cetățean deține un număr mare de animale, existând suspiciunea că ar putea desfășura activități ilicite de comercializare a acestora.

”În urma verificărilor efectuate în cursul lunii iunie, a fost depistat un bărbat care deținea 12 exemplare canine, 8 dintre acestea asimilate câinilor de luptă și atac și 3 fiind considerate animale cu potențial periculos. În baza caracteristicilor și imprevizibilității acestor rase de câini, legiuitorul, prin OUG 55/2002 a stipulat condiții și obligații stricte în ceea ce privește modalitatea de deținere și înstrăinare, printre care se regăsesc inscripționarea în mod vizibil pe proprietate a unui însemn cu „Câine periculos”, declararea deținerii acestor categorii de animale la unitatea de poliție în a cărei rază teritorială se află imobilul în care sunt deținute precum și obligativitatea sterilizării lor. Totodată, comercializarea exemplarelor canine asimilate câinilor de luptă și atac este strict interzisă, fiind pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș.

Din investigațiile efectuate s-a concluzionat faptul că bărbatul în cauză deține și crește exemplare canine, iar condițiile de adăpostire, precum și starea de întreținere a acestora contravine prevederilor legislative în vigoare.

”În urma controlului efectuat de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș, precum și a examinării medico – veterinare, pe lângă încălcările legislative stipulate în OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi s-au constatat și încălcări ale OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și ale Legii 205/2004 privind Protecția Animalelor, cele 13 exemplare canine fiind nemicrocipate, nesterilizate și nevaccinate antirabic la zi. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat proprietarului exemplarelor canine opt sancțiuni contravenționale, în valoare de 29.500 lei, acordându-i-se un termen de 30 de zile pentru remedierea celor constatate”, a transmis IPJ Maramureș.

Ulterior, la data de 4 octombrie a.c., s-au efectuat noi verificări stabilindu-se faptul că bărbatul nu a respectat în totalitate măsurile dispuse. Având în vedere cele constatate, proprietarului exemplarelor canine i s-au aplicat alte 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 46.000 de lei.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri