1.7 C
Baia Mare
vineri, februarie 21, 2025

Zara, câinele care ajută poliția în misiuni speciale

Recomandarea editorului

Zara, câinele specializat în detectarea de stupefiante, își îndeplinește cu succes toate misiunile pe care le primește. Chiar din primele zile de când a intrat în serviciul Poliției Canine – I.P.J. Maramureș, simțurile pe care le-a dezvoltat au transformat-o într-un partener de nădejde pentru munca de echipă. Astfel, Zara este angrenată la diferite acțiuni, atât pe drumurile publice, cât și în unitățile școlare.

”Prietenoasă cu copiii, Zara împreună cu conductorul său, au făcut echipă cu polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cu jandarmii maramureșeni, la o activitate susținută la Școala „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare. Prezența Zarei a completat sesiunea informativă privind pericolele consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor. Rolul câinilor din poliție nu se limitează doar la acțiunile și misiunile polițienești, ci ei devin prieteni loiali ai conductorilor. Deși este în pensie, ieri, la celebrarea a șase ani, Foxy a fost sărbătorită într-un mod inedit, primind de la polițista care i-a fost  conductor un tort. Gestul subliniază legătura profundă dintre polițiști și câinii de serviciu, demonstrând că respectul și aprecierea continuă chiar și după încheierea activității profesionale”, informează IPJ Maramureș.

Câinii de poliție joacă un rol esențial în activitățile desfășurate de polițiști. Antrenați pentru diverse misiuni, de la detectarea substanțelor interzise până la căutarea persoanelor dispărute sau răufăcătorilor ori la unitate, în antrenamentele cu conductorii, câinii urmează de fiecare dată, cu aceeași implicare, comenzile pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit, fiind aliați de nădejde în soluționarea unor cazuri.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri