spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Județul Maramureș în dialog cu parteneri internaționali pentru dezvoltarea economică

Recomandarea editorului

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a participat, alături de primarul municipiului Baia Mare, la întâlnirea cu Excelența Sa, dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Republicii India în România și Republica Moldova.

 

Întrevederea a constituit prilejul unui schimb de idei privind posibilitățile de colaborare dintre județul Maramureș și mediul economic din India, una dintre economiile cu cea mai rapidă dezvoltare la nivel mondial și un partener tot mai prezent în România.

 

Discuțiile au vizat domenii în care județul are potențial de dezvoltare și poate atrage investiții, precum: industria prelucrătoare, tehnologia informației, industria farmaceutică, energia verde, producția manufacturieră, digitalizarea și inovarea. Astfel de colaborări pot contribui la diversificarea economiei locale, la crearea de noi locuri de muncă și la valorificarea resurselor și competențelor existente în Maramureș.

 

În prezent, peste 1.000 de companii cu capital indian activează în România, în sectoare precum IT, industria farmaceutică, construcțiile și serviciile, ceea ce confirmă interesul în creștere al investitorilor pentru piața românească.

 

În acest context, Business Forumul organizat în perioada 23–24 iulie, în cadrul vizitei oficiale a delegației indiene în România, reprezintă o oportunitate pentru companiile interesate să stabilească noi contacte și să identifice posibilități de colaborare.

 

Consiliul Județean Maramureș susține dezvoltarea relațiilor instituționale și economice care pot contribui la creșterea atractivității județului pentru investiții și la consolidarea unui mediu favorabil dezvoltării pe termen lung.

 

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri