Primăria Municipiului Baia Mare anunță oficial semnarea contractului de finanțare pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Teatrului Municipal Baia Mare. Investiția, cu o valoare totală de peste 139 de milioane de lei (TVA inclus), reprezintă una dintre cele mai ample intervenții asupra infrastructurii culturale a municipiului din ultimele decenii. Pentru implementarea acestui proiect de anvergură este asigurată o finanțare de aproximativ 76 de milioane de lei prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
”Alături de ministrul Cseke Attila și viceprimarul Zsolt Istvan Pap, am pus oficial pe linie dreaptă acest proiect menit să redea strălucirea uneia dintre cele mai importante instituții de cultură pe care le are Baia Mare și Maramureșul. Discutăm despre un proiect de anvergură, în valoare de peste 139 de milioane lei cu TVA, pentru care nu existau axe de finanțare prin fonduri europene. Am făcut însă eforturi, ne-am încăpățânat să căutăm soluții și am găsit. Prin contractul semnat azi, avem asigurată o finanțare de aproape 76 de milioane lei, prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Este același program prin care am obținut bani și pentru reabilitarea Cinematografului Dacia, nu mai puțin de 50 de milioane lei”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Intervențiile prevăzute pentru Teatrul Municipal sunt deosebit de complexe și vizează, printre altele:
– reabilitarea termică a clădirii și atelierelor prin izolarea pereților, planșeelor, subsolului, fundațiilor și schimbarea tâmplăriei
– modernizarea integrală a instalațiilor
– consolidarea clădirii principale și a atelierelor
– refacerea tuturor finisajelor interioare și exterioare
– reorganizarea și reamenajarea intrării principale, care va implica și construirea unei rampe pentru persoane cu dizabilități și un lift
– refacerea și modernizarea cabinelor de control, a foaierului și protejarea frescei perimetrale
– extinderea corpului de ateliere prin realizarea unui nou nivel cu spații de lucru și cazare temporară pentru artiști
– dotarea și mobilarea tuturor spațiilor interioare și exterioare
– amenajarea curților și grădinilor cu pavaje din piatră naturală și cubică, zone verzi, mobilier urban, construirea unei fântâni arteziană și a unei zone de spectacole și evenimente în aer liber
– plantarea de arbori și reamenajarea spațiilor verzi existente
– montarea unui sistem de iluminat arhitectural.
”După luni de muncă, în care am finalizat pe rând fiecare procedură, astăzi am făcut unul dintre cei mai importanți pași în realizarea acestui obiectiv. Urmează alte etape importante, procedura de achiziție publică și semnarea contractului de execuție, dar am încredere că le vom finaliza cu succes și pe acestea și vom putea să deschidem șantierul. Odată cu începerea lucrărilor efective, termenul de finalizare este de 24 de luni. Mulțumesc ministrului Cseke Attila pentru sprijin, pentru deschidere și pentru dorința de a ne ajuta să implementăm proiecte importante pentru Baia Mare și pentru băimăreni. Îi sunt de asemenea recunoscător viceprimarului Pap Zsolt, a cărui implicare directă a avut un rol foarte important în obținerea acestei finanțări”, a conchis Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.