La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 17.20, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați să intervină pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu victime.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 31 de ani conducea un autoturism dinspre localitatea Șomcuta Mare înspre localitatea Mireșu Mare, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, iar ulterior a fost proiectat în gardul unui imobil.
”În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a trei pasageri, cu vârste cuprinse între 34 și 56 de ani. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD. Cei trei pasageri au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge. Verificările efectuate de polițiști în bazele de date au relevat că autoturismul condus de tânărul de 31 de ani nu a fost înmatriculat în circulație”, informează IPJ Maramureș.
Polițiștii au întocmit dosar penal și desfășoară cercetări, sub supravegherea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier și dispunerii măsurilor legale.