Acțiune derulată astăzi dimineață de salvatorii montani ai Salvamont Maramureș într-o zonă greu accesibilă a localității Vișeu de Sus.
”Salvatorii montani au fost solicitați ca resursă de sprijin pentru transportul unei persoane de 65 ani care a fost rănită în urma unui accident forestier. Aceasta a fost preluată și evacuată până la echipajul SMURD venit în sprijin, de unde a fost transportat la unitatea medicală”, anunță Salvamont Maramureș.
Dupa finalizarea acțiunii, salvatorii montani s-au retras la baza Salvamont.