14.7 C
Baia Mare
sâmbătă, octombrie 5, 2024

Administrația din Baia Mare are grijă de tinerele familii! Primele 50 de apartamente din noile blocuri ANL pentru tineri de pe bulevardul Regele Ferdinand sunt finalizate! În aproximativ două săptămâni, vor fi locuite

Recomandarea editorului

Primele 50 de apartamente dintr-unul din blocurile ANL construite în cadrul complexului de pe bulevardul Regele Ferdinand (fosta stradă Grănicerilor) din Baia Mare, sunt gata de a fi locuite. Ședința publică de repartiție a formularelor pentru aceste locuințe a avut loc ieri, 11 aprilie, iar în aproximativ două săptămâni, tinerele familii se vor putea muta.

„A fost o mare bucurie și onoare pentru mine mai întâi ca om, apoi în calitate de primar interimar, să fiu prezent la această etapă de înmânare a formularelor către tinerele familii de băimăreni care se vor muta, în scurt timp, în apartamentele unuia dintre noile blocuri ANL construite pe bulevardul Regele Ferdinand. Am luat parte la ședința publică pentru înmânarea formularului de repartiție, în baza căruia se vor încheia contractele de închiriere. Zeci de familii de tineri până în 35 de ani, care au depus cereri pentru astfel de apartamente, vor semna contractele de închiriere și se vor putea muta, în aproximativ două săptămâni în locuințe moderne, pliate pe nevoile lor”, arată primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.

Al doilea bloc de locuințe pentru tineri din cadrul complexului va fi finalizat până în toamnă. Primarul interimar a declarat că își dorește să creeze un adevărat cartier al tinerilor în această zonă, care să bifeze și facilități importante precum noua creșă ce va fi construită în zona străzii Melodiei, dar și alte tipuri de unități și proiecte.

„Până în toamnă, vom avea finalizat și al doilea bloc de locuințe din acest complex, într-o zonă care are nevoie de o astfel de dezvoltare și pe care ne dorim să o transformăm într-un cartier al tinerilor, inclusiv prin crearea de noi facilități pentru aceștia, precum creșa pe care o construim în proximitate. Știm cu toții cât de anevoios poate fi drumul unei tinere familii în ziua de azi, și, mai ales, cât de costisitoare poate fi o locuință. Administrația locală poate și trebuie să fie alături de ei, să se asigure că fiecare vor avea un loc pe care să îl numească „acasă”. O locuință modernă în care să își crească copiii, viitorul nostru, cu încredere și siguranță!”, a mai spus primarul interimar.
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri