Doi agenți principali de poliție din județul Maramureș au fost felicitați în scris de viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, după ce au intervenit în timpul liber pentru a preveni o tragedie.
Momentul recunoașterii a avut loc luni, 9 iunie, cu ocazia unei ședințe de lucru la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Conducerea instituției, în persoana comisarului șef Daniel Ovidiu Cătană, le-a înmânat personal felicitările scrise celor doi polițiști.
Este vorba despre agentul principal Emanuel Vele, de la Poliția Orașului Târgu Lăpuș, și agentul principal Ionuț Vele, de la Postul de Poliție Comunal Copalnic-Mănăștur. Deși se aflau în timpul liber, cei doi au intervenit și au reușit să imobilizeze o persoană agresivă care avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător. Incidentul a avut loc în cursul lunii mai.
Conducerea IPJ Maramureș a transmis că aprecierea meritelor polițiștilor reflectă respectul față de cei care veghează zi de zi la siguranța cetățenilor și reprezintă totodată un factor important în consolidarea motivației profesionale.











