2.7 C
Baia Mare
sâmbătă, decembrie 7, 2024

Bicicliștii și conducătorii de trotinete, sub lupa Poliției

Recomandarea editorului

Întrucât la nivelul județului Maramureș, doar în cursul acestui an, bicicliștii și conducătorii de trotinete au fost implicați în opt accidente rutiere grave, polițiștii au acționat în cursul zilei de ieri pentru creșterea gradului de disciplină rutieră pe principalele artere din județ cu privir ela importanța respectării cu strictețe a normelor legale în vigoare.

În urma acțiunii dedicată bicicliștilor și conducătorilor de trotinete, polițiștii au aplicat 172 sancțiuni contravenționale, din care 5 au fost aplicate ca urmare a conducerii bicicletei pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice.

”Recomandăm bicicliștilor și conducătorilor de trotinete ca atunci când se află pe drumurile publice să aibă în vedere atât echiparea bicicletei corespunzător, cât și adoptarea unui comportament în conformitate cu prevederile legislației. Subliniem faptul că:

–         Conducerea pe drumurile publice a bicicletelor și a trotinetelor este permisă doar persoanelor cu vârsta minimă de 14 ani, care cunosc regulile de circulație și sunt echipați complet;

–         Bicicletele și trotinetele electrice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente;

–         Înainte de a schimba direcția de mers, asigurați-vă temeinic;

–         La schimbarea direcției de mers, asigurață-vă că ceilalți participanți la trafic au înțeles intenția dumneavoastră;

–         Înainte de a pătrunde pe arterele prioritare, reduceți viteza, asigurați-vă și acordați prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic;

–         Nu circulați cu bicicleta sau trotineta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă;

–         Circulați cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului;

–         Purtați cască de protecție întrucât este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârstă sub 16 ani și vă poate salva viața;

–         Nu circulați cu bicicleta sau cu trotineta sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive;

–         Asigurați-vă că sistemul de frânare, cel de direcție, precum și cel de avertizare sonoră sunt funcționale;

–         Conduceți bicicleta și trotineta doar prin menținerea contactului roților cu solul;

–         Țineți ambele mâini pe ghidon, în cazul conducătorilor de trotinete și cel puțin o mână, în cazul bicicliștilor ;

–         Purtați îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii și până în zorii zilei, în zonele în care nu funcționează iluminatul public, precum și în afara localităților;

–         Nu traversați trecerea destinată  pietonilor în timp ce vă deplașati pe bicicletă sau trotineta electrică;

–         Nu transportați copii pe trotinete electrice, iar copiii în vârstă de până la 7 ani pot fi transportați pe bicicletă numai dacă aceasta este prevăzută, prin construcție, cu un suport special sau dacă are montat un dispozitv omologat”, transmite IPJ Maramureș.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri