spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_imgspot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Cum se împarte o casă deținută în comun după divorț sau moștenire?

Recomandarea editorului

Se întâmplă mai des decât ai crede. Doi foști soți rămân, după divorț, proprietari în cote egale ai aceluiași apartament. Trei frați moștenesc împreună casa părintească. În toate aceste cazuri, mai multe persoane dețin, simultan, același imobil, o situație numită coproprietate sau indiviziune. Și tot în toate aceste cazuri apare, mai devreme sau mai târziu, aceeași întrebare: cum ieși din ea?

Legea pornește de la un principiu clar: nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Oricare dintre coproprietari poate cere, oricând, împărțirea bunului, printr-o operațiune numită partaj, iar acest drept nu se pierde niciodată cu trecerea timpului. Când coproprietarii se înțeleg, partajul se poate face direct la notar, printr-un act autentic. Un notar Sector 6 rezolvă frecvent astfel de situații, mai ales după divorțuri sau moșteniri, fără ca părțile să mai ajungă în instanță.

Miza nu este teoretică. Până la partaj, niciun coproprietar nu poate decide singur soarta imobilului. Nu poate vinde casa întreagă fără acordul celorlalți, iar dacă vrea totuși să iasă, poate înstrăina doar cota lui parte, adică o fracțiune dintr-un bun pe care nimeni nu se grăbește să o cumpere. Practic, oamenii rămân „legați” de un bun pe care nu îl pot folosi liber și nici valorifica ușor.

Un apartament nu poate fi, de regulă, tăiat fizic în două. De aceea, cea mai frecventă soluție este ca unul dintre coproprietari să păstreze imobilul și să le plătească celorlalți o sumă de bani care le echivalează cota, numită sultă. De exemplu, dacă o casă evaluată la 200.000 de lei aparține în mod egal a doi frați, cel care o păstrează îi plătește celuilalt 100.000 de lei. Când niciunul nu vrea sau nu poate păstra bunul, soluția rămâne vânzarea și împărțirea prețului.

Diferența dintre a rezolva la notar și a ajunge în instanță este, de cele mai multe ori, doar acordul. Dacă toți coproprietarii sunt de acord asupra modului de împărțire și asupra sultei, partajul voluntar se face rapid, printr-un singur act autentic. Dacă unul se opune sau refuză să discute, ceilalți nu rămân blocați: pot cere partajul în instanță, unde un judecător stabilește loturile și, la nevoie, dispune vânzarea. Calea amiabilă este însă aproape mereu mai ieftină și mai rapidă.

Coproprietatea este, prin natura ei, o stare temporară. Problemele apar atunci când oamenii o lasă să se prelungească la nesfârșit, din comoditate sau din conflict. Un partaj făcut din timp, cu acte clare, transformă o sursă constantă de tensiune într-o linie trasă definitiv, de care fiecare parte se poate folosi mai departe cum dorește.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri