Unul dintre primii primari social-democrați de orașe care și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea primăriei este edilul de Borșa, Ion Sorin Timiș. Acesta va candida la alegerile locale din 9 iunie pentru continuitate, din partea PSD Maramureș. Referitor această candidatură, deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea arată că primarul Ion Sorin Timiș este un lider care va continua să aducă proiecte importante în comunitatea pe care o conduce deja de 10 ani. Borșa este singura comunitate din Maramureș care în acest mandat a depus și a câștigat proiecte pe toate axele de finanțare, atât pe cele guvernamentale cât și pe fonduri europene.
”Prietenul și colegul meu, Timiș Ion Sorin, cel mai harnic și dedicat primar pe care l-a avut vreodată orașul Borșa și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea administrației locale, din partea PSD. Sub conducerea sa vizionară, Borșa s-a transformat într-un oraș cu adevărat european și am încredere că acest progres va continua la fel de alert și în următorul mandat. Timis Ion Sorin nu este doar un lider ci un adevărat arhitect al comunității borșene. Prin proiectele și inițiativele sale a demonstrat că prin muncă asiduă și dedicare, schimbarea în bine nu este doar posibilă, ci sigură. Am încredere că, avându-l pe mai departe la conducere pe Sorin Timiș, drumul Borșei spre dezvoltare va continua la fel de intens și fructuos ca în ultimii 10 ani. Borșa merge mai departe pe drumul cel bun, înspre un viitor în care fiecare cetățean se simte acasă și mândru de orașul său. Îndemn fiecare locuitor al Borșei să sprijine continuarea acestei călătorii remarcabile. Acordându-i încrederea pe mai departe lui Ion Sorin Timiș, Borșa va vota pentru stabilitate, inovație și un orizont deschis spre noi realizări. Am încredere în Borșa, am încredere în Timis Ion Sorin și am încredere în Maramureș”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul PSD Maramureș la președinția Consiliului Județean Maramureș.
Biroul de presă al PSD Maramureș