28.7 C
Baia Mare
vineri, iunie 21, 2024

Deputatul PSD de Maramureș, Gheorghe Șimon, „dă de pământ” cu ministrul liberal al Finanțelor: „Neinspiratul Boloș încurajează delațiunea?”



Recomandarea editorului

„Liberalii «recidivează» și încurajează delațiunea. Știm că Fiscul întâmpină probleme uriașe în colectarea taxelor și impozitelor dar și în combaterea evaziunii, dar acest lucru nu îl legitimează pe Ministrul Finațelor Marcel Boloș să debiteze inepții. În primul rând trebuie subliniat că nu este o intenție a guvernului, ci o propunere strict personală și neinspirată a ministrului Boloș. Decizia se va lua în Coaliția. În prezent Guvernul nu are în vedere o astfel de măsură, iar PSD se opune acestei abordări. Din perspectiva PSD e neinspirat să propui premierea „turnătoriei” într-o țară care a trecut prin 45 de ani de regim comunist opresiv, bazat pe turnătorie și delațiune. Ar fi poate mai potrivit ca Ministerul Finanțelor să se ocupe în primul rând marea evaziune, de contrabandă. Faptul că astfel de măsuri se aplică în SUA nu poate fi invocat în cazul României, care a trecut printr-un regim comunist în care delațiunea a fost un instrument opresiv folosit de politicienii vremii împotriva poporului. Neinspiratul Boloș încurajează delațiunea? ”, se întreabă Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

Declarația parlamentarului, fost Ministru al Economiei vine în contextul declarațiilor făcute de ministrul liberal Marcel Boloș care a propus „recompensarea” românilor care denunță faptele de evaziune fiscală. Fără a recurge la astfel de practici, Guvernul Ciolacu a instituit deja primele măsuri legale menite să crească încasările la stat.



„Guvernul Ciolacu a acționat deja în acest sens prin măsurile fiscale dispuse. De anul viitor, când va intra în funcțiune sistemul e-factura și va crește gradul de digitalizare al ANAF se vor diminua drastic evaziunea și frauda pe TVA și sunt așteptate încasări mai mari, măcar cu echivalentul a 2 puncte procentuale din PIB – aprox 6 miliarde de euro/an. Astfel se vor asigura resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de creșterea pensiilor, a salariilor, alocațiilor și indemnizațiilor sociale”, a mai subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.



Aceasta nu e prima inițiativă a PNL cu privire la premierea turnătorilor. În 2021 a mai existat o inițiativă similară din partea liberalului Sebastian Burduja, colegul de partid și de guvern al ministrului Boloș.

Infomm

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri