Potrivit Legii nr. 448/2006, persoanele cu handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru una dintre următoarele facilități:
Card electronic pentru carburant sau energie electrică
• 1.500 lei/an – pentru persoanele cu handicap grav;
• 750 lei/an – pentru persoanele cu handicap accentuat.
Cardul poate fi folosit pentru alimentarea autoturismului cu carburant sau energie electrică, inclusiv dacă acesta aparține unui membru al familiei, asistentului personal, asistentului personal profesionist sau însoțitorului, în condițiile legii.
Până la finalul lunii septembrie 2026, în județul Maramureș 11.517 persoane cu dizabilități au optat pentru cardul de carburant, dintre care 5112 cu handicap accentuat și 6405 cu handicap grav.
Transport interurban gratuit
Grad de handicap Călătorii gratuite/an
Grav 24
Accentuat 12
Călătoriile pot fi efectuate cu trenul, autobuzul sau navele de transport fluvial. Pentru tren, gratuitatea se acordă în limita tarifului unui bilet Interregio, cu rezervare, la clasa a II-a.
Important: Cardul electronic și gratuitatea transportului interurban sunt alternative și nu se cumulează.
Până la finalul lunii septembrie 2026, în județul Maramureș 1485 persoane cu dizabilități au optat pentru transport interurban gratuit.
Transport urban gratuit
Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport public urban de suprafață și cu metroul.
În condițiile prevăzute de lege, beneficiază de gratuitate și anumite categorii de însoțitori, asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav și asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
Legitimația pentru transportul urban de suprafață este valabilă pe întreg teritoriul țării.
Până la finalul lunii septembrie 2026, DGASPC Maramureș a eliberat 580 legitimații pentru transportul urban de suprafață.
Facilitate suplimentară pentru hemodializă
Persoanele cu afecțiuni renale care necesită hemodializă în altă localitate decât cea de domiciliu pot beneficia de călătorii interurbane gratuite suplimentare, în funcție de recomandarea centrului de dializă. În condițiile legii, facilitatea se extinde și asupra asistenților personali sau însoțitorilor acestora.
Cum beneficiezi de aceste drepturi?
Opțiunea pentru sprijinul destinat alimentării autoturismului sau pentru transportul interurban gratuit se exprimă printr-o cerere adresată DGASPC Maramureș.
Formularele tipizate pot fi obținute de la Compartimentul Evidență și Plată Prestații Sociale din cadrul DGASPC Maramureș, cu sediul în Baia Mare, str. Victor Babeș nr. 54 sau de pe pagina de internet a instituției www.dgaspcmm.ro, secțiunea Informații de interes public / Formulare tip.
Drepturile se acordă în condițiile legii și în perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap.
Informează-te și alege facilitatea potrivită nevoilor tale!
DGASPC Maramureș


























