-0.3 C
Baia Mare
miercuri, noiembrie 6, 2024

Florin-Alexandru Alexe, Deputat PNL de Maramureș: Am participat, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la APF, la cea de-a 49-a Sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Francofoniei la Montréal, Canada

Recomandarea editorului

În perioada 7-9 iulie 2024, în calitate de membru al Delegației Parlamentului României la APF, am participat, la Montréal, Canada, la cea de-a 49-a Sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Francofoniei.
Sesiunea a reunit în jur de 300 de parlamentari din 50 de țări, președinții Senatului şi Camerei Comunelor ale Parlamentului Canadei, Primarul orașului Montréal, Secretarul general şi reprezentanți ai Organizației Internaționale a Francofoniei și ai altor organizații internaționale, precum și personalități ale mediului academic și universitar din țara gazdă și din întreaga lume francofonă.
Delegația parlamentară română a fost condusă de domnul senator Sorin Mihai Cimpeanu, Președintele Delegației Parlamentului României la APF, Vicepreședinte al Senatului României, Președintele Agenției Universitare a Francofoniei.
În cadrul lucrărilor Comisiei politice a APF, am prezentat o sinteză a rezultatelor Misiunii economice și comerciale în Europa centrală și orientală organizată la București în luna martie a acestui an. Misiunea organizată de Agenția română pentru investiții și comerț exterior și OIF sub înaltul patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis, a vizat creșterea investițiilor și a schimburilor economice între cele 88 țări membre ale Francofoniei.
Sesiunea plenară a fost condusă de președintele APF, domnul Francis Drouin (deputat, Canada). În cadrul acesteia, au avut loc alegeri pentru ocuparea unor posturi în structurile de conducere ale APF. În urma alegerilor, Președinția APF va fi deținută de Hilarion Etong, prim – vicepreședintele Adunării Naționale a Camerunului. De asemenea, membrii APF au decis, în unanimitate, alegerea Președintelui Delegației Parlamentului României la APF, domnul senator Sorin-Mihai Cîmpeanu, în funcția de membru al Biroului APF. Este pentru prima dată în istoria APF când o țară din Regiunea Europei Centrale şi de Est obține un mandat în cadrul Biroului APF. Îl felicit pe Sorin Cîmpeanu pentru această realizare! Sunt sigur că o să reprezinte cu demnitate interesele României în Biroul APF.
Împreună, promovăm valorile francofone și construim un viitor sustenabil!

Florin-Alexandru Alexe,
Deputat PNL de Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri