10.7 C
Baia Mare
sâmbătă, mai 18, 2024

Gabriel Ștețco: Trei obiective de investiții finalizate la Fărcașa. Primarul liberal Ioan Stegeran a demonstrat încă o dată că știe cum să facă performanță în administrație

Recomandarea editorului

Abordarea echipei PNL Maramureș este concentrată pe eficiență, transparență și implicare activă în problemele comunității. Acest lucru a fost dovedit și astăzi, la Fărcașa, unde au fost finalizate alte trei obiective de investiții importante pentru comunitate: bazin de înot în Fărcașa, sală de sport cu tribună și 180 de locuri în Sârbi, sediul nou al Primăriei Fărcașa.

Administratorul public al Județului Maramureș, Gabriel Ștețco, a fost prezent astăzi în comuna Fărcașa – una dintre cele mai dezvoltate comunități din Maramureș și din țară – împreună cu Alexandru Soare, directorul Direcției generale dezvoltare regională și infrastructură din cadrul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Cristian Haiduc, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Cefalan, Director Implementare Investiții Compania Națională de Investiții, Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș, și reprezentanți ai altor primării din Țara Codrului.

Dincolo de toată dezvoltarea pe care o vedem în comuna Fărcașa, este foarte important că se pune accentul pe promovarea și încurajarea sportului, un lucru care nu este foarte des întâlnit în mediul rural. Primarul liberal Ioan Stegeran a demonstrat încă o dată că știe cum să facă performanță în administrație, că este un bun gospodar, prin dedicarea sa față de binele comunității și implementarea unor proiecte care să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor, inclusiv prin susținerea activităților sportive în rândul copiilor și al tinerilor din Fărcașa”, a transmis Gabriel Ștețco, administratorul public al Județului Maramureș și candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Actuala conducere a administrației județene susține, promovează sportul și adoptarea unui stil de viață activ.

Alături de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, am demarat proiecte prin care încurajăm practicarea sportului, îi promovăm pe maramureșenii care fac performanță sportivă și care pun Maramureșul pe harta județelor cunoscute pentru rezultatele notabile în sport”, a afirmat Gabriel Ștețco, candidatul PNL la președinția CJ Maramureș.

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării și Companiei Naționale de Investiții au fost impresionați de abordarea strategică și de rezultatele remarcabile obținute de administrația publică locală din Fărcașa, în gestionarea proiectelor de dezvoltare și în implementarea politicilor menite să aducă dezvoltare și bunăstare pentru locuitorii comunei Fărcașa.

Este prima mea vizită în comuna Fărcașa, iar înainte de a ajunge aici m-am documentat despre condițiile de trai și dezvoltarea pe care edilul Ioan Stegeran a reușit să le construiască pentru cetățeni. Este o plăcere să constat că informațiile pe care le-am găsit sunt confirmate de realitatea din teren, ba chiar mai mult, putem spune că avem aici o administrație performantă, pe care o putem da ca exemplu de bună practică în gestionarea resurselor și în promovarea inițiativelor pentru binele comunității”, a transmis Cristian Haiduc, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației.

Adrian Cefalan, Director Implementare Investiții în cadrul Companiei Naționale de Investiții, a transmis că va susține în continuare proiectele demarate la nivelul comunei Fărcașa și a județului Maramureș.

Biroul de presă
PNL Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri