Echipa PSD Maramureș condusă de deputatul Gabriel Zetea a depus luni, 29 aprilie, lista candidaturilor pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, dar și pentru pozițiile de consilieri județeni. Pe listele social-democraților se regăsesc medici, profesori, ingineri, oameni care reprezintă întregul Maramureș.
”Pe lista de candidați a PSD se regăsesc reprezentanți din întregul Maramureș, reprezentați ai mediului economic, profesori, medici, economiști. Știu că aceștia vor concretiza toate proiectele propuse împreună cu această candidatură”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.
Proiectele propuse de către social-democrați pentru Maramureș sunt ambițioase și au drept scop aducerea acasă a miilor de maramureșeni plecați la muncă în străinătate, dar și crearea de condiții ideale de trai pentru cei de aici. Primarii PSD au în plan șantiere pentru canalizare și apă, școli și grădinițe, drumuri comunale și drumuri județene.
„PSD-iștii maramureșeni nu-și permit, la fel cum au făcut cei care au fost înaintea lor, să lase promisiunile neonorate, să le lase moștenire celor care vin după ei.Susțin candidatura lui Gabriel Zetea la Consiliul Județean Maramureș pentru că știu că este un om al faptelor care merge cu fruntea sus în fața maramureșenilor și care își onorează mereu promisiunile”, a mai arătat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.