14.7 C
Baia Mare
vineri, mai 17, 2024

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, alături de copiii de la Grădinița nr. 10 din Baia Mare! „Copiii au oferit necondiționat îmbrățișări și au fost extrem de bucuroși că sunt prietenii polițiștilor de la Siguranță Școlară. Suntem privilegiați să fim în compania celor care cred în Poliție!”

Recomandarea editorului

Începutul acesta de săptămână a fost cu totul deosebit pentru polițiștii Biroului Siguranță Școlară. Aceștia au dat curs invitației celor mici, fiind primiți cu drag și bucurie în curtea Grădiniței nr. 10 din Baia Mare.

Polițiștii își dedică constant timp pentru a desfășura activități educative și interactive cu copiii. Mai mult, se simt onorați să răspundă „prezent” activităților la care sunt invitați. Tema acestei săptămâni la grădinița menționată anterior este „Ce aș vrea să fiu?” și activitățile propuse au debutat cu o întâlnire cu polițiștii.

De fiecare dată când se întâlnesc cu cei mici, subiectul discuției este legat de siguranță. Astfel, și de această dată polițiștii au subliniat aspecte referitoare la siguranța copiilor atât acasă, cât și pe stradă, la locul de joacă sau la grădiniță. Polițiștii au vorbit și despre rolul lor în comunitate, astfel încât cei mici să înțeleagă mai mult despre misiunea și atribuțiile pe care le au.

Activitatea a fost cu atât mai colorată cu cât polițiștii și copiii au făcut demonstrații de flotări, exerciții de îmbrățișare și exersare a zâmbetelor largi. Este responsabilitatea noastră, a adulților, să-i protejăm pe copii de tot ceea ce le-ar putea afecta siguranța.

Copiii au oferit necondiționat îmbrățișări și au fost extrem de bucuroși că sunt prietenii polițiștilor de la Siguranță Școlară. Suntem privilegiați să fim în compania celor care cred în Poliție!”, au precizat polițiștii Biroului Siguranță Școlară.

O parte dintre copii doresc să devină polițiști, iar alții cu siguranță se vor îndrepta spre alte domenii. Indiferent de alegerea pe care o vor face, polițiștii i-au încurajat să facă orice, atâta timp cât comportamentul și faptele lor nu vor aduce atingere celor din jur.

Informații furnizate de IPJ Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri