-3.3 C
Baia Mare
marți, noiembrie 5, 2024

Președintele Consiliului Județean Maramureș a verificat stadiul lucrărilor la Spitalul Județean. Investiția de 8 milioane de lei într-un parc fotovoltaic, aproape finalizată

Recomandarea editorului

Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare va avea energie electrică aproape integral din panouri fotovoltaice, prin fonduri europene. Președintele Consiliului Județean anunță că săptămâna viitoare vor fi instalate toate cele 2.000 de panouri.

Parcul fotovoltaic, construit la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, va asigura peste 70% din energia electrică consumată la cea mai mare unitate spitalicească din județul nostru. Aici vor fi produși aproximativ 900 de kilowatt-oră, iar până săptămâna viitoare vor fi instalate toate cele 2000 de panouri, astfel încât să avem finalizat acest proiect până de Crăciun.

Proiectul este în valoare de 7,95 milioane lei și este finanțat integral din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Avem proiecte importante pentru dezvoltarea și modernizarea Spitalului Județean Maramureș, deoarece maramureșenii trebuie să aibă acces la servicii medicale de calitate, în condiții moderne”, arată Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Infomm

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri