Primăria Municipiului Baia Mare a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurare, Reabilitare Casa Pocol și Amenajare ca și Centru Cultural”, o investiție majoră în valoare de aproape 23 de milioane de lei. Acest proiect urmărește restaurarea completă a Casei Pocol și transformarea sa într-un centru cultural de referință pentru municipiu. Lucrările vor începe în primăvara anului 2025, iar finalizarea este preconizată pentru sfârșitul anului 2029.
Obiectivul principal al proiectului este includerea Casei Pocol într-un circuit cultural turistic public, contribuind astfel la consolidarea poziției municipiului Baia Mare ca destinație culturală și recreativă. Centrul cultural va fi un spațiu de interacțiune între diverse grupuri și comunități, promovând dialogul cultural, toleranța și solidaritatea. De asemenea, va sprijini inițiativele locale și va răspunde nevoilor culturale ale comunității băimărene.
”Am semnat contractul de finanțare pentru a readuce la viață această bijuterie istorică din patrimoniul orașului, suntem în fază finală cu procedura privind proiectarea și execuția lucrărilor, iar din primăvară avem siguranța că vom deschide șantierul. Aici, vom realiza un adevărat centru cultural care să atragă turiști din întreaga regiune și, de ce nu, din întreaga țară. Este o datorie a noastră, a celor în mâinile cărora băimărenii au încredințat orașul, să se asigure că valorile de patrimoniu sunt păstrate în condiții demne și pentru generațiile care urmează. Iar cartierul Valea Borcutului, istoria sa bogată, merită să redevină un punct de interes cultural în Baia Mare”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Printre activitățile eligibile prin proiect se numără restaurarea și reabilitarea construcției, cu păstrarea arhitecturii originale. Se va interveni asupra șarpantei din lemn, fațadelor, elementelor decorative metalice și pardoselilor. Toate lucrările vor fi efectuate cu respectarea imaginii originale a monumentului istoric.