2.7 C
Baia Mare
joi, noiembrie 21, 2024

Proiectul de guvernare al PNL, lansat la Liga aleșilor locali, este dedicat construirii unei Românii puternice și prospere

Recomandarea editorului

Echipa Partidului Național Liberal a lansat astăzi noul său program de guvernare pentru următorii patru ani, un document strategic și cuprinzător care pune accent pe dezvoltare și progres, pe familie, comunitate și țară. Evenimentul, care vine după lansarea programului prezidențial al lui Nicolae Ciucă din 23 octombrie în București, a avut loc la Sinaia, unde a fost organizată și Liga Aleșilor Locali ai Partidului Național Liberal.

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș și candidat la Camera Deputaților, a fost prezent astăzi la Sinaia împreună cu alți lideri locali și candidați pentru Parlamentul României: Felician Ciceu, Călin Bota, Alexandru Oros, Gabriel Ștețco.

Programul de guvernare PNL este în primul rând un program pentru familie, comunitate, țară, un răspuns la nevoile actuale ale românilor, având ca priorități dezvoltarea economică, protecția socială, servicii mai bune pentru cetățeni în domenii esențiale precum sănătatea și educația, dezvoltarea urbană, modernizarea administrației publice și investiții în infrastructură.

Pentru noi, echipa Partidului Național Liberal, obiectivul principal este bunăstarea oamenilor. Munca noastră este despre și pentru cetățeni, iar împreună vom construi o Românie puternică și prosperă, în care fiecare cetățean să aibă oportunități reale de dezvoltare și un nivel de trai ridicat. Ne dorim ca toate familiile din România să se simtă în siguranță și susținute, iar comunitățile locale să se dezvolte într-un mod cât mai echilibrat și sustenabil”, a transmis Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș și candidat la Camera Deputaților.

În cadrul evenimentului, Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, împreună cu liderii PNL au subliniat faptul că acest program de guvernare este unic pe scena politică românească, deoarece se axează pe sprijinirea și întărirea familiei ca fundament al societății, dezvoltarea comunităților locale și susținerea intereselor naționale. Obiectivele incluse în program urmăresc să ofere soluții concrete pentru problemele actuale ale României, de la îmbunătățirea infrastructurii și sprijinirea antreprenoriatului, la reforme în educație și sănătate.

Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a declarat: ”Programul de guvernare al Partidului Național Liberal este o expresie serioasă și realistă a parcursului pe care vrem să îl aibă România. În programul nostru, românii vor găsi soluții credibile de creștere economică, ancorate în realitate. Vor găsi obiective care generează încredere, nu iluzii, pentru că la realizarea acestui program au participat oameni pricepuți, nu doar din partid, ci din întreaga societate”.

Printre obiectivele și măsurile programului se numără: menținerea cotei unice de impozitare și a pragului pentru microîntreprinderi; crearea, prin investiții și sprijinirea mediului de afaceri, a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul anului 2028; creșterea salariului mediu net pe economie de la 5000 lei, cât este în prezent, la 7000 până la finalul mandatului; majorarea etapizată a contribuției la pilonul doi de pensii, de la 4,75% la 6%; modernizarea a 50 de spitale mari prin PNRR și fonduri europene; construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și exploatarea gazului la Marea Neagră, iar astfel România va deveni un mare producător de electricitate și de securitate energetică în regiune; darea în trafic a încă 1200 de noi kilometri de autostradă și drum expres până la finalul lui 2028; dezvoltarea satului românesc și a comunităților rurale prin extinderea suprafețelor irigate la 1 milion de hectare până în 2028 și proiectul cel mai important al României viitorului este aderarea la OCDE.

Programul nostru de guvernare nu este doar o listă de promisiuni, ci un plan realist, construit pentru a aduce o schimbare pozitivă în viața fiecărui român. Ne dorim o Românie mai puternică, în care familiile să prospere, comunitățile să se dezvolte și țara noastră să-și valorifice pe deplin potențialul”, a transmis Călin Bota, candidat PNL Maramureș la Camera Deputaților.

Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 11240002

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri