2.7 C
Baia Mare
vineri, decembrie 6, 2024

Șeful Poliției Rutiere Maramureș a fost reținut de procurorii DNA. Percheziții și în județul vecin

Recomandarea editorului

Procurorii DNA au descins ieri, 12 august, la sediile Serviciului Poliției Rutiere (SPR) din Maramureș și Satu Mare. Conform oficialilor, perchezițiile au fost desfășurate în cadrul unui dosar de corupție și fals informatic.
Printre cei vizați în dosar este și șeful Serviciului Poliției Rutiere Maramureș, comisar șef Gheorghe Goth, numit în funcție în 29 decembrie 2023 după ce fostul șef al serviciului, comisar șef de poliție Dorin Gherman, s-a pensionat. Goth a fost reținut pentru 24 de ore azi-noapte, la ora 23:40, de către procurorii anticorupție și se află în aceste momente în arestul IPJ Maramureș.
Șeful SPR Maramureș este suspectat că ar fi intervenit pentru ca un cetățean să își redobândească permisul de conducere, reținut de către colegii săi.

ACTUALIZARE: Precizările IPJ Maramureș

Menționăm faptul că I.P.J. Maramureș are ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri, profesionişti și se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea și vom susţine toate activităţile specifice procedurilor penale pentru deservirea intereselor justiţiei.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș respectă aplicarea prevederilor Codului de Etică și Deontologie al polițistului și tuturor actelor normative în vigoare, iar la nivelul instituției noastre nu sunt tolerate comportamente sau acțiuni necorespunzătoare, sens în care, în cazul depistării unor astfel de încălcări ale legii se dispun măsuri conform competențelor, în spectrul disciplinar, contravențional sau penal.

Raportat la măsurile dispuse de organele judiciare, potrivit Legii nr. 360 din 2002 privind Statutul polițistului, se vor emite acte de punere la dispoziție sau suspendare a polițistului.

Facem cunoscut faptul că, începând cu data de 12 august 2024, polițistului îi încetează împuternicirea ca șef în cadrul Serviciului Rutier Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri