2.7 C
Baia Mare
sâmbătă, decembrie 7, 2024

Senator USR Dan Ivan: Propunem să se reducă taxarea muncii în România!

Recomandarea editorului

Cu siguranță, pe parcursul campaniei electorale, majoritatea dintre maramureșeni au aflat despre proiectul propus de USR, prin care românii să rămână cu mai mulți bani în buzunar, la sfârșitul lunii, după ce angajatorul a virat la stat toate dările. Cu alte cuvinte, propunerea USR este să se reducă taxarea muncii în România.

Concret, prin aplicarea acestei măsuri (sperăm, din 2025), dacă ești angajat, vei rămâne cu 500 de lei în plus pe lună, iar dacă ești angajat și ai sub 29 de ani, vei rămâne cu 1.000 de lei în plus pe lună. Evident, scopul nostru este să îi stimulăm pe tineri, pornind de la prezumția că nevoile lor sunt mari în raport cu veniturile pe care le încasează, mult diminuate tocmai din pricina vârstei și a lipsei de experiență.

Situația devine mult mai interesantă și stimulativă, zic eu, pentru cei care decid să dea naștere unui copil. Astfel, dacă ești părinte, vei rămâne cu 1.500 de lei în plus pe lună, iar suma crește cu 500 lei/copil, pentru fiecare copil suplimentar.

Am convingerea că o astfel de inițiativă legislativă, pe care USR o va propune în viitoarea legislatură, va rezolva o chestiune nevralgică, de care întreaga clasă politică se ferește să vorbească: scăderea dramatică a natalității din țara noastră, implicit colapsul sistemului public de pensii din România. Ecuația e simplă: demografie în picaj înseamnă mai puțini copii, deci, în viitorul apropiat, mai puțini contributori la pensia de stat (în condițiile în care deja deficitul este uriaș în acest sector).

Ne place sau nu, soluția este eminamente politică. Ea trebuie să vină din partea clasei politice, trebuie asumată, trebuie trecută prin furcile caudine ale Parlamentului și transformată în lege promulgată. Noi, cei de la USR, avem curajul să luăm taurul de coarne, să propunem soluții și să afirmăm răspicat că timpul lucrează în defavoarea nostră în această chestiune.

Dar pentru femei, USR propune un pachet mult mai extins de facilități, pentru că ne dorim o viață sigură și sănătoasă pentru toate doamnele din România. Ne dorim ca ele să aibă posibilitatea de a alege dacă și când să devină mame, să aibă acces la analize gratuite, care să prevină complicațiile din sarcină. Ne dorim ca accesul la contracepție și planificare familială să fie facil, disponibil și pentru tinere și pentru femeile cu probleme financiare. Vrem ca femeile să poată să renunțe la o sarcină nedorită, dacă asta e alegerea lor. Mai mult, ne dorim ca femeile din România să fie protejate, pentru că vrem să construim o societate care să nu mai dea vina pe femeile agresate și care să protejeze victima, nu agresorul.

Dan Ivan,
Candidat USR pentru Senat
CMF 11240015

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri