11.7 C
Baia Mare
sâmbătă, octombrie 12, 2024

Senatul României a marcat astăzi 160 de ani de la înfiinţare prin organizarea unei şedinţe solemne şi a unui concert aniversar, în interpretarea Filarmonicii ”George Enescu”, la Ateneul Român

Recomandarea editorului

Am fost onorat și bucuros să particip la aceste evenimente solemne alături de colegii mei senatori, de foştii preşedinţi ai forului legislativ, reprezentanţi ai autorităţilor statului şi ai misiunilor diplomatice acreditate în România.

Senatul a apărut pe scena politică din ţara noastră la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, când, prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie, românii s-au pronunţat asupra unui document cu valoare constituţională – “Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”. Statutul prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor. În cadrul acestui sistem bicameral, primul Senat al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor, a funcţionat ca un “corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului. El era alcătuit din membri de drept (capi ai bisericii şi ai unor autorităţi publice) şi membri numiţi de domnitor (reprezentaţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari ai statului).

De-a lungul vremii, Senatul şi-a dovedit vocaţia democratică şi s-a afirmat ca o instituţie fundamentală a României moderne, ca un puternic forum de dezbatere parlamentară, contribuind la menţinerea echilibrului între structurile politice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor democratice, la promovarea idealurilor naţionale.

 

Sorin Vlașin,
Senator PSD de Maramureș

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri