Este perioada în care iubitorii de natură îmbină ieșirea la aer curat cu o activitate relaxantă și practică: culesul de ciuperci. Întrucât, așa cum știm, ciupercile cresc în special în zonele împădurite care se află la altitudini mai mari, există riscul să întâlnim în drumul nostru animale sălbatice, dar și să ne rătăcim.
De aceea, cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem atunci când mergem la cules de ciuperci este să informăm jandarmii montani asupra traseului ales. Dacă ruta aleasă de noi este frecventată de animale sălbatice periculoase (cum sunt urșii, de exemplu), jandarmii vor preciza acest lucru și ne vor recomanda un alt traseu. Totodată, în cazul în care ne rătăcim și solicităm ajutor, intervenția lor poate fi mult mai rapidă dacă au fost informați asupra locației noastre.
Este important să nu pornim singuri la drum, există numeroase situații în care persoanele se rătăcesc în pădure și, din cauza faptului că sunt singure, intră în panică, fapt care îngreunează identificarea locului în care se află și recuperarea lor. Trebuie să mergem însoțiți de o persoană care cunoaște traseul, dar și care ne poate oferi sprijin sau poate solicita ajutor în caz de nevoie.
De asemenea, este esențial să cunoaștm specia de ciuperci pe care o culegem, unele ciuperci pot fi otrăvitoare. Este recomandabil să nu culegem decât ciuperci despre care avem certitudinea că sunt comestibile și pe care le-am mai consumat.
Încercăm să facem cât mai multă gălăgie în pădure, să batem cu un băț sau cu picioarele în pământ pentru a produce vibrații care vor îndepărta șerpii sau insectele veninoase. De asemenea, gălăgia îndepărtează urșii și animalele sălbatice mari.
Nu uităm nici de echipamentul adecvat pentru zonele muntoase și împădurite: bocanci, tricou, pantaloni lungi, șosete lungi, pelerină de ploaie și un rând de haine de schimb.
Pe toată durata călătoriei, vom avea în atenție grija pentru natură, păstrarea locurilor curate și depozitarea gunoiului numai în spații special amenajate.
Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit!