-0.3 C
Baia Mare
vineri, noiembrie 22, 2024

Sighetenii și-au spus problemele în cadrul audiențelor ținute în municipiu de subprefectul Crina Chilat

Recomandarea editorului

Deși au trecut mai bine de trei decenii de la prima lege a fondului funciar, menită a restitui foștilor proprietari terenurile confiscate abuziv de regimul comunist, situația juridică a unora dintre imobile este contestată încă. Foștii deținători de terenuri se luptă de ani buni să intre în posesia imobilelor. În cursul audiențelor ținute recent la Sighetu Marmației, subprefectul Crina Chilat a primit mai multe sesizări pe această temă.

”Am constatat că anumite persoane fizice încă solicită reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri, prezentând acte doveditoare în acest sens, deși, aparent, situația juridică era clară. Terenurile în cauză sunt acum în proprietatea altor persoane fizice, care au dobândit imobilele prin cumpărarea acestora în urmă cu mai mulți ani. Voi prezenta situația comisiei județene de fond funciar, iar în cazul în care se va constata că solicitările pe care mi le-au prezentat oamenii în audiență sunt în conformitate cu legea, atunci vor fi puși în posesie cu alte terenuri. Sunt de acord cu această procedură și nu vor fi probleme. Așa cum am precizat și înainte, voi continua să țin audiențe în teritoriu, pentru a veni în întâmpinarea celor care se deplasează mai greu în Baia Mare. Oamenii au diverse probleme, dar de multe ori preferă să le lase așa, tocmai din cauza demersurilor birocratice pe care trebuie să le întreprindă. Eu i-am încurajat mereu să ne expună nevoile pe care le au, pentru a găsi împreună o cale de rezolvare”, a declarat subprefectul Crina Chilat.

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -

Ultimele știri