În cursul zilei de marți, 31 octombrie, un tânăr de 20 de ani din Vadu Izei a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism, de două ori în aceiași zi, de către polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag.
Astfel, la ora 14.30, lucrătorii secției de poliție, în timpul exercitării serviciului de patrulare pe raza localității Văleni, au observat un autoturism, care se deplasa din direcția comunei Călinești, înspre Bârsana. În momentul în care conducătorul acestuia a observat echipajul de poliție, a efectuat brusc viraj la stânga, oprindu-se pe un pod din beton. Ulterior, conducătorul auto ar fi fugit, moment în care polițiștii au procedat la urmărirea acestuia. După aproximativ 100 de metri, polițiștii l-au interceptat, acesta fiind ascuns.
Acesta a fost încătușat și condus la sediul poliției în vederea identificării acestuia, stabilindu-se faptul că este vorba despre un tânăr de 20 de ani din Vadu Izei, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
La ora 18.00, tânărul fără permis de conducere a fost surprins din nou la volanul autoturismului de polițiștii Secției 5 în localitatea Bârsana. Cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice. Se așteaptă rezultatul pentru stabilirea cu exactitate dacă a consumat substanțe interzise.
În cauza polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Infomm