Un cuplu de tineri băimăreni a găsit ieri pe stradă un telefon și a sunat la Poliția Locală.
”Colegii au reușit rapid să identifice proprietarul și să-i înapoieze bunul. Bucuria din ochii celui care își recuperează un obiect pierdut și, fără îndoială, gestul simplu, corect, al celor care îl predau sunt lucrurile care ne țin aproape de comunitate, zi de zi. Mulțumim celor doi tineri pentru spiritul civic. Dacă găsiți un portmoneu, un telefon sau orice alt obiect, anunțați-ne sau predați-l celui mai apropiat echipaj. Încrederea se clădește din gesturi mici, făcute la timp!”, transmite Poliția Locală Baia Mare.








