Pe drumurile publice, siguranţa începe cu responsabilitatea fiecărui participant la trafic. În cadrul unei acţiuni ce a fost organizată în 12 august, pe raza oraşului Şomcuta Mare şi a localităţii Finteuşu Mic, poliţiştii au verificat 70 de conducători auto. Controlul a fost realizat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Criminalistic – Grupa Canică.
”Pentru abaterile constatate au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei. Viteza excesivă şi alcoolul la volan pun vieţi în pericol, iar poliţiştii nu fac compromisuri când vine vorba de siguranţă! Conduceţi responsabil, respectaţi legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice!”, atrage atenția IPJ Maramureș.