“Jandarmul de onoare al anului” este pentru prima dată o femeie! În cadrul activităților festive prilejuite de sărbătorirea a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, a avut loc și ceremonialul de premiere a jandarmilor care s-au remarcat în plan profesional prin merite deosebite.
Marea surpriză a acestui an a fost că distincția “Jandarmul de onoare al anului” a fost conferită, în premieră, unei femei – băimăreanca plutonier adjutant Andrada Văideanu, încadrată la Detașamentul Mobil Baia Mare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.
“Nu am mai fost așa emoționată de când am devenit mamă”, a mărturisit colega noastră după primirea distincției. Andrada a fost recompensată pentru contribuția majoră pe care și-a adus-o în luna martie, când, în cadrul unei misiuni legate de un furt dintr-un supermarket, ajutată de intuiția feminină, a reușit să identifice un pedofil care întreținea de mai mult timp relații sexuale cu cei trei minori care îl însoțeau. Colega noastră spune că în acest caz au ajutat-o mult experiența de peste 19 ani în domeniul ordinii publice, dar și faptul că fiind mamă a trei copii, a intuit pericolul situației. Felicitări, Andrada, și îți mulțumim că ne reprezinți cu mândrie în rândul jandarmilor de onoare!”, arată Jandarmeria Română în postarea publicată pe rețelele de socializare.