Comisia economică din Senat, alături de comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților, a analizat luni, 16 martie 2026, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026, în cadrul unei ședințe comune care a vizat mai mulți ordonatori principali de credite, printre care Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Economiei și Ministerul Energiei.
PSD a anunțat că va aviza proiectul de buget cu obiecții, invocând necesitatea deblocării situației din coaliție și mutarea dezbaterii în Parlament. Social-democrații susțin că vor depune amendamente pentru finanțarea integrală a „Pachetului de Solidaritate”, destinat sprijinirii a aproximativ 3,5 milioane de persoane vulnerabile. Votul final asupra bugetului este programat pentru ziua de joi.
„Este singura soluție de a depăși blocajul din coaliție. Nu renunțăm însă la măsurile respinse în executiv, ci mutăm dezbaterea la nivel parlamentar, așa cum e corect și democratic. Depunem amendamente în Parlament pentru a asigura finanțarea integrală a Pachetului de Solidaritate, adică a sprijinului pentru 3,5 milioane de familii – pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități, mame sau veterani, care suferă cel mai mult în urma măsurilor de austeritate din ultimul an”, transmite Sorin Vlașin, senator PSD de Maramureș.







